- 13 Sep, 2024
- 0 Comments
- 1 Min Read
Autovătămarea. Cauze și soluții
Unul dintre cele mai dificile comportamente care apar la copii și este greu gestionabil de către părinți, este autovătămarea.
Copilul se poate mușca, lovi cu capul, zgâria, plesni, pălmui, iar pentru părinte este un moment greu și apăsător.
Ca să putem interveni adecvat, este nevoie, în primul rând, să înțelegem motivele pentru care pot apărea aceste comportamente:
1.Dificultăți senzoriale. Asta înseamnă că, există un deficit senzorial pe una dintre arii, iar loviturile aduc un plus de informație senzorială, sau, din contră, există o suprastimulare senzorială, iar loviturile sunt o formă de a face față mediului copleșitor.
Ce putem face?- identificăm nevoia copilului, deficit sau suprastimulare și îl ajutăm să integreze informația senzorială.
2. Este o formă de exprimare. În cazul copiilor, in special al celor care nu pot comunica verbal, apar comportamente de autoagresiune ca o formă de exprimare a emotiilor- frustrare, frică, supărare, anxietate, chiar și durere. etc.
Ce putem face?- identificăm emoțiile copleșitoare și oferim alternative de gestionare a lor.
” Ești furios acum. Nu te las să te lovești, dar poți să : Lovești perna, numeri până la 10, strângi bila antistres!”
Identificăm dacă există un disconfort fizic și luăm masuri pentru alinarea durerii.
3.Este o formă de a căuta atenția. Asta înseamnă, că, este un comportament învățat. De fiecare dată când au apărut astfel de manifestări, copilul a primit toată atenția adultului, și astfel, el a învățat că, atunci când se autovatamează va primi atenția de care are nevoie.
Ce putem face? – acordăm atenție nevoilor copilului în contexte adecvate ( joacă, conectare, timp 1 la 1).
4. Evitarea situațiilor neplăcute. Tot într-un context de comportament învățat, copilul a corelat apariția comportamentului cu ieșirea din situația neplăcută, fie ea socială, o activitate sau o sarcină nedorită.
Ce putem face? – oferim alternative de a-și exprima nemulțumirea și continuăm să fim consecvenți cu terminarea sarcinilor de lucru.
Psiholog Denisa Ghioc-Lupu