- 07 Oct, 2024
- 0 Comments
- 3 Mins Read
Stiluri parentale
Familia este locul și mediul în care copilul crește, se dezvoltă și se formează ca om.
Este locul și modelul de viață pe care copilul îl însușește.Felul în care este crescut și educat, interacțiunea cu părinții își pun amprenta de timpuriu asupra copilului.
Când vorbim despre stiluri parentale, ne referim la modul în care părintele își tratează copilul, felul în care îl crește și îl educă, reperele pe care i le oferă despre viață.
Putem vorbi astfel despre 4 stiluri parentale:
1. Stilul autoritar, în care părintele trasează reguli și directive, iar dacă acestea sunt încălcate, copilul este pedepsit. Este modelul părintelui perfecționist, care nu acceptă greșeli, care pune presiune pe umerii copilului să facă și să fie cât mai bun, fără a ține cont de nevoile, nivelul de dezvoltare al copilului. Este părintele care nu ține cont de nevoile de bază, emoționale ale copilului.
Stilul autoritar este, de cele mai multe ori, moștenit de la proprii părinți, introiectat la nivel inconștient și poate să apară în momente de tensiune și conflict cu copilul, când dorința de a rezolva problema este atât de presantă, încât părintele reacționează după modele cunoscute- țipă, ceartă, lovește, învinovățește, compară .
2. Stilul permisiv, este opusul celui autoritar. Este lipsit de reguli și limite clare. Nu este caracterizat de maturitate și responsabilitate, părintele este foarte atent să îndeplinească orice solicitare a copilului, evită confruntările. Copilul crește cu ideea ca totul i se cuvine, că lucrurile se întâmplă când și cum vrea el, ca poate obține ușor orice își dorește, ca nu trebuie să respecte niciun fel de regulă socială sau personală.
Lipsa unor granițe sănătoase la copil, însă, atrage nenumărate dificultăți prezente și viitoare.
3. Stilul echilibrat, democratic, se caracterizează printr-o conexiune sănătoasă între părinte și copil, prin existența limitelor clare, care pot fi discutate și negociate. Părinții sunt atenți la nevoile emoționale ale copilului, nu pun presiune, îl susțin și îl iubesc necondiționat pe acesta, îi permit să greșească și să învețe din greșeli, nu sunt axați pe recompense și pedepse, ci mai degrabă, pe susținere și autonomie. Părintele echilibrat, este părintele conștient de sine,de propriile nevoi, capabil să își vadă copilul exact așa cum este.
4. Stilul indiferent, este, sperăm, foarte rar întâlnit și se referă la lipsa așteptărilor, reacțiilor, comunicării cu copilul, ducând la neglijare și indiferență.
Este de așteptat, că, toți părinții își doresc să aibă un stil de parenting blând, echilibrat, însă realitatea este că, de cele mai multe ori, nu există un singur fel de a-ți crește copiii. Stilul adoptat este de cele mai multe ori, mixt, sau câte puțin din fiecare, raportat la experiența de viață a părintelui și a mediului în care trăiește.
Important este ca în această călătorie să se țină cu adevărat cont de nevoile copilului, să se vorbească mult cu el și să i se explice, să se recunoască greșeli și să i se ceară iertare copilului când I se greșește, pt că astfel crește cu ideea sănătoasă că, părinții lui sunt și ei oameni, cu bune și mai puțin bune și că fac eforturi pentru a deveni părinți mai echilibrați.
Psiholog Denisa Ghioc-Lupu