“De ce copilul meu cu autism se joacă diferit?”
Copiii cu autism nu pot sau nu vor să joace jocuri ale copilăriei pe care alți copii le joacă, sau se angajează în activități, în care, ceilalți nu sunt bineveniți ( alinierea jucăriilor, așezarea lor într-un anumit fel). Încercarea de a întra în jocul lor se poate lăsa cu supărare.
Cu toate astea, jocul este una dintre cele mai importante abilități pe care putem dezvolta la copilul cu autism.
Sunt șase tipuri de joc, pe care le putem bifa în funcție de stadiile de dezvoltare:
• Joc de explorare;
• Joc de tip cauză-efect;
• Joc funcțional cu jucării;
• Joc de construcție;
• Joc fizic;
• Joc simbolic.
1.Jocul explorator este atunci când copilul explorează mediul și jucăriile, fără a se juca neapărat cu ele-ca de exemplu, simte textura ursului de pluș, mută un cub de construcție, se uită la rochița păpușii.
Prin acest tip de joc copilul explorează mediul înconjurător, fiind atent la texturi, culori, forme și mărimi.
Pentru a ajuta copilul cu autism, folosim jocul explorator în orice acțiune sau mediu pe care acesta o face: de exemplu, când face baie, îl încurajăm să stropească cu apă, să simtă săpunul între degete, să toarne apă dintr-o formă în alta.
2.Jocul de tip cauză-efect implică jucarii pentru care e nevoie de o acțiune, ca să obținem un rezultat- de exemplu, apăsare de buton pentru muzică sau sunete.
Acest tip de joc învață copilul că acțiunile sale au un efect și îi conferă o doză de control în joc.
Acest tip de joc poate fi un mijloc excelent pentru imitație, așteptarea rândului sau a cere ajutorul, abilități esențiale. Îți poți ajuta copilul cu autism să înțeleagă acest tip de joc, folosind mijloace adecvate- o jucărie pe care să apăsați, pe rând, pentru a cânta sau scoate sunete, o mașinuță care se mișcă singură dacă este împinsă înainte și înapoi, etc.
3.Jocul cu jucării presupune folosirea jucăriilor într-un mod funcțional- plimbă masina, aruncă mingea, duce telefonul la ureche .
Acest tip de joc dezvoltă gândirea, rezolvarea de probleme, creativitatea.
Îți poți ajuta copilul cu autism să folosească jucăriile în mod adecvat, asttfel:
• Stai în fața copilului, astfel încât acesta să te vadă, să comunice cu tine, să fie interesat de jucăriile prezentate.
• Oferă 2-3 jucării care ii fac placere copilului, astfel încât acesta sa poată face alegeri, fără să fie suprastimulat.
• Lasă copilul să conducă jocul. Dacă copilul învârte roțile mașinii, poți face la fel ca el, ca mai apoi să plimbi mașini și să spui bruuum. Dacă copilul închide și deschide ușile, fă la fel, ca apoi să pui jucării care întra și ies pe ușă.
• Încurajează copilul să se joace, chiar dacă nu te imită. Ii poți pune mâna peste mașină pentru a o plimba, spunându-i că este rândul său.
• Încurajează si recompesnează fiecare acțiune a copilului.
4.Jocul de construcție implică a construi sau a realiza lucruri, având un scop- a face un turn din cuburi, a completa un puzzle, a realiza un desen.
Acest tip de joc ajută copilul să își dezvolte creativitatea, capacitatea de rezolvare de probleme și motricitatea.
Îți poți încuraja copilul cu autism să se joace constructiv, prin imitație: ii arăți cum să dacă un turn, îl încurajezi să completeze puzzle sau incastru.
5.Jocul fizic implică mișcări cu tot corpul care îl ajută pe copil să își dezvolte motricitatea grosieră, să interacționeze cu mediul și alți oameni.
Jocul fizic poate să implice alergat, sărit, ascuns, rostogolit, gâdilat.
Îți poți încuraja copilul cu autism să se angajeze în jocul fizic, în special în joaca afară, în parc, prin imitație prin dans, jocuri distractive precum de-a v-ați ascunselea, gâdilat, etc.
6.Jocul simbolic implică folosirea creativității și poate presupune acțiuni precum a hrăni păpușa, a pretinde că conduci mașina sau că ești pompier, a pretinde că, canapeaua este o barcă, sau a te îmbrăca ca un supererou.
Jocul simbolic dezvoltă abilitățile sociale, de limbaj și de comunicare, abilitățile de a înțelege emoțiile și gândurile celorlalți.
Poți ajuta copilul cu autism să învețe abilități de joc simbolic :
• modelând acțiuni simple, precum-a conduce mașina, a bate la tobă, a calari, etc.
• făcând jocul amuzant și împărțind acțiunile în pași mici;
• jucându-vă cu tonalitatea vocilor, cu costume, cu diferite personaje.
Psiholog Denisa Ghioc-Lupu
