Comportamentul. Cum îl abordăm?
Când apar comportamente-problemă la copii, în general, părinții încearcă să îl disciplineze, folosind diferite metode, precum: număratul, pusul la colț sau în time-out, spunerea unui Nu hotărât, mituirea pentru a fi ascultat sau îndepărtarea copilului din situație.
Însă, comportamentul continuă să apară, motivul fiind că, acest comportament exprimă ceva, este o formă de comunicare.
Copilul cu autism folosește comportamentul ca pe un limbaj- până părintele nu îl înțelege, nici copilul nu va folosi limbajul părintelui.
Copiii cu autism, dar și oamenii, în general, folosesc comportamentele pentru trei funcții principale: vor să obțină ceva, vor să scape de ceva sau caută o stimulare senzorială.
Un comportament folosit pentru a obține ceva ar fi țipetele și loviturile, care atrag atenția sau facilitează accesul la ceva anume.
Dacă comportamentul apare atunci când ii ceri copilului ceva, este posibil să îl folosescă tocmai pentru a scăpa de o sarcină.
Unele comportamente apar ca o nevoie de stimulare senzorială, fiind greu de a determina funcția lor. Autostimulările pot apărea în orice condiții.
Un comportament conține trei părți:
1. Antecedentul ( notat cu A) , adică ce se întâmplă exact înainte de apariția comportamentului.
De exemplu, îi ceri copilului să facă ceva, să pună cartea la loc pe dulap.
2.Comportamentul ( notat cu B de la Behaviour) este ceea ce se întâmplă după ce a avut loc antecendentul.
De exemplu, îi ceri copilului să pună cartea la loc pe dulap, iar el se aruncă pe jos și se tăvălește.
3. Consecința ( C) este cea care, cel mai probabil, va determina modul în care copilul va reacționa la antecedente similare în viitor.
De exemplu, punerea copilului pe scaun să se liniștească iar tu părintele vei pune cartea la loc pe dulap. Copilul a avut o criză pentru ca nu voia să pună cartea la loc, iar intervenția a avut efectul dorit de el, pentru că nu a mai fost pus să ducă la bun sfârșit sarcina.
Comportamentul este o știință numită analiză comportamentală aplicată .
Antecedentele este acel lucru care precipită apariția competamentului sau care loc imediat înaintea acestuia.
Comportamentul poate fi pozitiv sau negativ. Consecința poate fi și ea pozitivă sau negativă
