Pașii necesari unui program de toaletă
Dacă există patru din cele nouă abilități la copilul dvs, probabil că este pregătit să înceapă programul:
1. Reține urina timp de cel puțin 1 ora, fără accidente.
2 Își golește intestinele la intervale regulate și previzibile de timp.
3.Stă pe toaletă timp de cel puțin 3 minute ( se uită pe o carte sau se poate juca cu o jucărie).
4.Îndeplinește cerințe simple.
5.Localizează singur baia.
6. Localizează și folosește toaleta.
7. Își poate trage singur pantalonii în jos.
8. Face deosebirea între uscat și ud.
9. Comunică nevoia de a folosi toaleta, folosind cuvinte, gesturi sau imagini.
Pe lângă copilul pregătit, este nevoie ca și aparținătorii să fie pregătiți să planifice și să să implementeze programul, care necesită, răbdare, energie și implicare emoțională.
O secvență dintr-un program de toaletă intensiv, arată cam așa:
– cereți copilului să stea pe scaunul pe care l-ați asezat în apropierea toaletei.
– așezați-vă și dvs.pe un scaun față în față cu copilul.
– dați copilului să bea cât mai multe lichide în timp ce stă pe scaun.
-așteptați timp de un minut.
-prin instrucțiune verbală, gesturi și ghidare fizică blândă, cereți copilului să se ducă spre toaletă.
-când copilul face la toaletă, oferiți super-recompensă și lăudați-l cât timp este încă așezat pe toaletă, apoi cereți-i să se ridice.
-dacă nu face la toaletă în intervalul de 3 minute, ghidați-l să se ridice . Spuneți pe un ton neutru: “Nu e nimic dacă n-ai făcut pipi!”
-direcționați copilul înapoi spre scaun.
– după 5 minute de stat jos, verificați pantalonii.
-verificați pantalonii din 5 în 5 minute.
– după 30 minute, reluați succesiunea de pași, începând cu pasul 3.
